Termeni de utilizare

Termenii şi condiţiile generale se vor aplica tuturor vânzărilor de bunuri şi servicii de către S.C. PETRICOM S.R.L. prin intermediul magazinului virtual www.viagina.ro către Cumpărător.

1. TERMENI ȘI DEFINIȚII

  • “Cumpărător”: persoană fizică, persoană juridică sau orice altă entitate juridică ce plasează o Comandă;
  • “Site-ul”: www.viagina.ro
  • “Vânzător”: societatea comercială PETRICOM S.R.L., având sediul social în JUD. ARGEȘ, SAT NEGRENI, COMUNA DÂRMĂNEȘTI cu numărul de înregistrare la Registrul Comerțului J1992003353032, CIF 3664496;
  • “Bunuri şi Servicii”: orice produs sau serviciu care face obiectul colaborării dintre S.C. PETRICOM S.R.L. şi clienţii săi;
  •  “Comandă”: orice document electronic prin care un Cumpărător işi exprimă dorința de a achiziţiona un anumit produs în schimbul unei anumite sume de bani şi prin care Vânzătorul îşi dă acordul să livreze produsul în termenii şi condiţiile stabilite în comandă;
  • “Contract”: o Comandă confirmată de către Vânzător prin emiterea facturii fiscale. Încheierea contractului are loc în momentul emiterii facturii fiscale şi nu la lansarea comenzii sau la emiterea confirmării de primire a acestei comenzi;
  • “Drepturi de proprietate intelectuală” (în cele ce urmează DPI): toate drepturile imateriale cum ar fi know-how, dreptul de autor şi drepturi în natură de autor, drepturile de bază de date, drepturi de proiectare, drepturi de model, patente, mărci înregistrate şi înregistrări ale numelor de domenii pentru oricare din cele de mai sus;
  • “Specificaţii”: toate specificaţiile şi/sau descrierile Bunurilor şi Serviciilor aşa cum sunt precizate în descrierea acestora.

2. DOCUMENTE CONTRACTUALE

2.1.      Prin înregistrarea unei comenzi electronice sau telefonice pe site-ul anterior menționat, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (telefonic sau e-mail) prin care Vânzătorul îşi derulează operațiunile.

2.2.      Dacă Vânzatorul confirmă comanda, acest lucru va implica o acceptare completă a termenilor Comenzii. Acceptarea comenzii de către Vânzător se consideră finalizată atunci când există o confirmare verbală sau scrisă din partea acestuia către Cumpărător, fără a fi necesară o confirmare de primire. Vânzătorul nu consideră în niciun moment o comandă neconfirmată ca având valoarea unui Contract.

3. VALABILITATE

Prezentul Contract intră în vigoare în momentul emiterii facturii fiscale de către Vânzător. Informarea despre emiterea facturii fiscale se va face telefonic sau electronic (e-mail). Termenii şi condiţiile generale de vânzare vor sta la baza Contractului astfel încheiat, în completarea acestora fiind Certificatul de Garanţie emis de catre Vânzător sau un furnizor al acestuia.

4. EXTINDEREA OBLIGAȚIILOR VÂNZĂTORULUI

4.1.      Vânzătorul işi va utiliza cunoștinţele sale profesionale şi tehnice pentru a atinge rezultatul stipulat în Comandă şi va livra Bunurile şi Serviciile care îndeplinesc cerinţele, nevoile şi specificaţiile Cumpărătorului;

4.2.      Informaţiile prezentate pe site-ul vânzătorului, au caracter informativ şi pot fi modificate de către Vânzător, fără o anunţare prealabilă. De asemenea, din considerente legate de spaţiu şi coerenţa structurii informaţiei, descrierile produselor pot fi incomplete, însă vânzătorul face eforturi de a prezenta informaţiile cele mai relevante, pentru ca produsul să fie utilizat în parametrii pentru care a fost achiziţionat.

4.3.      Comunicarea cu magazinul – se poate face prin interacțiunea cu acesta, postarea opiniilor vizavi de produse sau comunicarea prin adresele menționate în secțiunea “contact”. Vor fi excluse din site sau ignorate, păreri sau adresări ce conțin injurii sau un limbaj neadecvat. Vânzătorul are libertatea de a gestiona informațiile primite fără a fi nevoit să aducă justificări.

4.4.      În cazul unui volum de trafic neobișnuit de mare provenit din partea unei rețele de internet, www.viagina.ro își rezervă dreptul de a cere utilizatorilor introducerea manuală a codurilor de validare de tip captcha, în vederea protejării informației din cadrul site-ului.

5. DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

5.1.      Conținutul site-ului www.viagina.ro a fost alcătuit în colaborare cu reprezentanții mărcilor care se găsesc pe site.

5.2.      Societatea și furnizorii săi nu își asumă responsabilitatea pentru greșelile de tipărire sau afișare, în ceea ce privește prețuri, caracteristici, imagini etc.

5.3.      În eventualitatea în care prețul produsului sau unele caracteristici ale acestuia, au fost greșit introduse în bazele noastre de date sau afișate greșit, iar livrarea nu s-a efectuat încă, societatea iși rezervă dreptul de a anula livrarea respectivului produs și de a anunța clientul în cel mai scurt timp despre eroarea apărută.

5.4.      De asemenea, imaginile sunt prezentate pe site cu titlu de exemplu, iar produsele livrate pot diferi de imagini în orice mod, datorită modificării caracteristicilor, designului, fără o notificare prealabilă de către producători.

5.5.      Valoarea maximă a obligațiilor Societății, față de orice client, în cazul nelivrării sau livrării necorespunzătoare, este valoarea sumelor încasate de Societate de la clientul respectiv.

6. CONCESIONARE. SUBCONTRACTARE

6.1.      Vânzătorul poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru servicii ce țin de onorarea comenzii, cu informarea Cumpărătorului, nefiind necesar acordul acestuia. Vânzătorul va fi întotdeauna responsabil față de Cumpărător pentru toate obligațiile contractuale.

7. DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ȘI INDUSTRIALĂ (DPI)

7.1.      Cumpărătorul înțelege dreptul de proprietate intelectuală și nu va dezvălui unei terțe părți sau va face publice (pe internet sau media), niciuna dintre informările primite de la Vânzător.

7.2.      De asemenea, numele site-urilor precum și însemnele grafice, sunt mărci înregistrate în proprietatea PETRICOM S.R.L. și nu pot fi preluate, copiate sau folosite, fără acordul scris al proprietarului.

7.3.      Întregul conținut al site-ului este proprietatea Vânzătorului și a furnizorilor săi, și este apărat de legea pentru protecția drepturilor de autor (Legea nr. 8/1996). Folosirea fără acordul Vânzătorului, a oricăror elemente enumerate mai sus, se pedepsește în conformitate cu legile în vigoare (administrativ, civil sau penal). Astfel, sunt interzise în mod expres: accesarea site-ului www.viagina.ro de către dispozitive sau programe automate, sau copierea manuală a conținutului, precum și citirea sau publicarea conținutului de către alte companii sau site-uri, pentru a face comparație sau analiză în vreun fel. Pentru raportarea oricărui caz de încălcare a drepturilor de autor, www.viagina.ro îți pune la dispoziție adresa de e-mail office@viagina.ro.

8. CONFIDENȚIALITATE. PUBLICITATE

8.1.      Informațiile de orice natură furnizate de către Cumpărător Vânzătorului, vor rămâne în proprietatea Vânzătorului. Ele pot fi utilizate numai pentru executarea contractului și pot fi făcute cunoscute numai cu consimțământul scris al Vânzătorului și după obținerea unui angajament de confidențialitate din partea celui care le primește.

8.2.      Nicio declarație publică, promovare, comunicat de presă sau orice alt mod de dezvăluire către terțe părți nu va fi făcută de Cumpărător cu privire la comandă, fără consimțământul prealabil scris al Vânzătorului.

9. TERMENE. PENALITĂȚI

9.1.      Termenul de livrare al produselor cumpărate de la societatea noastră, în mod normal se încadrează între 2 zile și 2 săptămâni, din momentul înregistrării comenzii pe site-ul www.viagina.ro.

9.2.      În condiții speciale societatea își asumă dreptul de a mări timpul de livrare.

9.3.      În cazul în care Cumpărătorul întârzie din vina sa plata mărfurilor în termenul prevăzut în factura emisă de Vânzător, este obligat la plata unei penalități de 0,5% pe zi din suma datorată.

9.4.      În cazul în care Vânzătorul primește informații eronate legate de facturarea sau livrarea produselor, se va stabili un nou termen de onorare a comenzii, acesta încadrându-se în termen de 3 zile lucrătoare.

10. FACTURARE. PLĂȚI

10.1.  Prețul, modalitatea de plată și termenul de plată sunt specificate în Comandă. Vânzătorul va emite către Cumpărător o factură pentru Bunurile și Serviciile livrate, obligația Cumpărătorului fiind să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii conform cu legislația în vigoare.

11. RISCURI. RESPONSABILITĂȚI

11.1.  Livrare: Vânzătorul se obligă să expedieze Bunurile și Serviciile în sistem de curierat door-to-door către Cumpărător.

11.2.  Transport – Ambalare: În afară de cazul în care este agreat de Vânzător și Cumpărător diferit, Vânzătorul se descarcă de riscurile și responsabilitățile asociate cu Bunurile și Serviciile în momentul predării acestora către societatea de curierat intern cu care Vânzătorul colaborează sau către reprezentantul Cumpărătorului.

11.3.  Vânzătorul va asigura ambalarea corespunzătoare a Bunurilor și Serviciilor și va asigura transmiterea documentelor însoțitoare.

11.4.  Vânzătorul efectuează livrarea Bunurilor și Serviciilor doar pe teritoriul României.

12. ACCEPTARE. DREPTUL DE RETURNARE

12.1.  Acceptarea va fi făcută atunci când Bunurile și Serviciile sunt conforme cu caracteristicile tehnice menționate în Comandă.

12.2.  Scopul Vânzătorului este ca produsele oferite să fie în deplină concordanță cu nevoile Cumpărătorului. În caz contrar, Vânzătorul va respecta prevederile O.U.G Nr. 34/2014 privind regimul juridic al contractelor la distanță, ceea ce conferă Cumpărătorului dreptul ca în termen de 14 zile să denunțe unilateral Contractul, urmând să primească în termen de 30 de zile de la denunțarea unilaterală în scris (document semnat de Cumpărător și transmis electronic sau prin poștă cu confirmare de primire) prețul Contractului, condiționat de returnarea Bunurilor și Serviciilor. Vânzătorul are dreptul ca atunci când consideră că acțiunile Cumpărătorului au fost cu rea intenție să solicite daune interese către Cumpărător, în condițiile legislației.

13. GARANȚIE

13.1.  Toate produsele comercializate de către site-ul www.viagina.ro beneficiază de condiții de garanție conforme legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor. Produsele sunt noi, în ambalajele originale cu termenul de valabilitate inscripționat și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.

14. TRANSFERUL PROPRIETĂȚII BUNURILOR ȘI SERVICIILOR

14.1.  Proprietatea asupra Bunurilor și Serviciilor va fi transferată la momentul efectuării plății din partea Cumpărătorului în locația indicată în comandă (înțelegând prin livrare - semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factura fiscală în cazul livrărilor efectuate de personalul Vânzătorului).

15. RĂSPUNDERE

15.1.  Vânzătorul nu poate fi responsabil pentru daune de orice fel pe care Cumpărătorul sau oricare terță parte o poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de către Vânzător a oricărei din obligațiile sale conform Comenzii și pentru daune care rezultă din utilizarea Bunurilor și Serviciilor după livrare și în special pentru pierderea produselor.

16. FORȚA MAJORĂ. FRAUDA

16.1.  Niciuna din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare este datorată unui eveniment de forță majoră. Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.

16.2.  Orice încercare de a accesa datele personale ale unui Cumpărător sau de a modifica conținutul site-ului www.viagina.ro sau de a afecta performanțele serverului pe care rulează acesta, va fi considerată o tentativă de fraudare a site-ului www.viagina.ro și va pune în mișcare cercetarea penală împotriva celui care a încercat acest fapt.

17. LEGEA APLICABILĂ. JURISDICȚIA

17.1.  Orice litigiu apărut între Clienți și Societate va fi rezolvat prin cale amiabilă.

17.2.  În cazul în care nu s-a reușit stingerea conflictului pe cale amiabilă, competența revine instanțelor de judecată române.

18. PREVEDERI DIVERSE

18.1.  Părțile din contract vor fi considerate contractanți independenți și nici uneia din părți nu i se acordă dreptul sau autoritatea de a asuma sau crea orice obligație pe seama sau în dauna celeilalte. Termenii și condițiile din acest contract înlocuiesc alte înțelegeri anterioare scrise sau verbale, dintre Părțile amintite, referitoare la subiectul prezentului Contract și nu pot fi modificate sau schimbate decât prin înțelegere scrisă semnată de ambele părți.

PETRICOM S.R.L. își rezervă dreptul de a refuza colaborarea cu clienții ce manifestă comportament și limbaj neadecvat (agresiv, licențios etc.) sau au în istoricul comenzilor livrări refuzate.

În momentul efectuării unei comenzi online, Clientul declară că a luat cunoștință și este întru totul de acord cu cele menționate mai sus. Comanda lansată de client are valoare de contract încheiat între părți cu toate drepturile și obligațiile ce derivă din acesta.